Bocet mut

La ora 20.00 am plecat de la birou. Am mers pe jos până la Victoriei. A fost un drum plăcut.

Când am ajuns la metrou am simțit nevoia să-mi pun căștile în urechi. Funcționează ca un zid de protecție.  Am găsit un loc liber între o fată și un băiat. Am început să mă simt ciudat așa că încercam din răsputeri să mă concentrez pe detaliile comice care transformau decorul într-o dubioșenie totală.

Odată ajunsă pe Calea Văcărești am avut de așteptat 223-ul vreo 40 de minute. Am luat loc pe singura bancă din stație, am refuzat să-mi dau jos căștile și am urmărit valurile de oameni care coborau și urcau din toate celelalte RATB-uri. Atunci am început să plâng. Și plângeam din suflet ca și cum pe chipul fiecăruia se citea nenorocire.

Știam că sunt urmărită cu privirea dar nu mă puteam opri nici de-mi doream. Nu înțeleg dacă oboseala este de vină, nu știu de ce plâng.

Simt un fior care mă îngheață și care îmi înțepenește spatele, simt cum tremur fără să mă stăpânesc, simt cu mi se întretaie respirația de câte ori mi se înfundă nasul, simt cum mi se inundă ochii înainte să mi se prelingă lacrimile, simt cum golul din stomac se extinde, simt cum mi se pune un nod în gât de câte ori încerc să clipesc și am mare nevoie de un șervețel.

Între timp am ajuns acasă. Plângând am ajuns acasă.

Timp de 40 de minute m-am uitat la chipuri de femei în vârstă,  băieți și fete de liceu, câțiva holtei, fete cu relații stabile sau deja măritate, vreo doi oameni ai străzii, o doamnă cu fata ei în cărucior cu rotile, un cuplu ciudat dar drăguț și un domn cu o sacoșă uriașă și un copil de doar vreo 2 anișori. Nu îi cunosc pe oamenii ăia dar în mintea mea fiecare a prins viață și a căpătat o poveste. Nu înțeleg de ce încercam să îi tratez atât de personal, nu înțeleg de ce în sufletul meu îi simțeam ca fiind rude pe care le revedeam după ani și ani.

Și cred că abia acum realizez… pentru că sunt oameni; pentru că și eu și ei suntem oameni. Și pentru că nu știu care a fost momentul în care ni s-a hotărât soarta. Și pentru că nu știu cine a decis cui să îi fie bine și cui să îi fie rău. Plângeam și continuu să plâng pentru că nu am destulă putere să mă ajut cu adevărat pe mine darămite pe alții. Plâng pentru că sunt o neputincioasă și mi-e greu să accept asta. Plâng pentru că exact în secunda asta în care scriu, oameni mor… mor de boli, de prostie, din întâmplare sau încercând să salveze pe cineva.

3765917144_11da0b60c5Plâng pentru că nu vor fi mulți care să înțeleagă cu adevărat ce am scris aici. Plâng pentru că ma simt atât de mică… și plâng pentru că societatea de rahat în care trăiesc nu îmi dă ocazia să mă fac mare.

Societatea în care trăiesc vrea să mă păstreze mică pentru a mă putea controla. Societatea ne vrea neputincioși. Nu ne ajută pentru că așa ne place, neajutorați și fragili. Vrea să ne vadă implorând pentru ceea ce ne aparține de fapt.

Să nu-mi spuneți că e clișeu ce-am scris aici chiar dacă e. Dar nu mă răniți mai tare, asta simt!

Tremur și plâng din toți rărunchii pentru fiecare om care se strofoacă, pentru fiecare om care moare, pentru fecare gură nehrănită, pentru fiecare suflet rănit, pentru fiecare minte pierdută, pentru fiecare lovitură fizică sau morală, pentru fiecare altă persoană care, la rândul său, varsă lacrimi. De ce? Pentru că-mi pasă… și pentru că le conștientizez existența.

The Gentleman’s Jungle – I

Gentlemanul viselor mele se plimba de dimineata, pe ploaie marunta, prin intersectia Reginei Elisabeta cu Calea Victoriei. Imi parea cunoscut si puteam sa jur ca locuieste pe acolo. A intrat in magazinul prin a carei vitrina il priveam in timp ce asteptam cafeaua macinata proaspat.

S-a asezat in spatele meu si a inceput sa isi imprastie respiratia pe gat….pe sira spinarii. Imi inspira mister si salbaticie, alienatie si dorinta. Ma facea sa ma simt stinghera pentru ca observase ca, intr-un fel cat  se poate de ciudat, il vreau. M-a tras de mana cand am dat sa plec si m-a oprit.

–          Nu dureaza mult! Un pachet de Marlboro va rog!

–          Nu credeam ca domnii fumeaza ieftin!

Am spus-o fara sa imi dau seama ca mi se miscau buzele. A fost din instinct. Si apoi am zambit…strengareste…provocator.

Ne-am continuat drumul vorbind despre vreme si mondenitati. Simteam ca in spatele cortinei se afla ceva cu adevarat valoros. Doar un gentleman discuta banalitati pentru a testa rabdarea femeii si pentru a-i pune ironia pe varful limbii.

M-a dus pana in dreptul usii sale si m-a intrebat daca vreau sa imi beau cafeaua.

Nu stiu de ce am acceptat.

–          Sunt un barbat realizat. Dar nu sunt fericit. Am nevoie de o fantezie iar in decor te vedeam pe tine. Nu am stiut ca te voi gasi atat de intamplator. Am nevoie de o incapere invechita cufundata in semi- intuneric dar luminata cat sa se vada cotoare de carti uitate de vreme, sa se simta miros de cafea macinata si de Bucuresti abia trezit. Da, da, sa fie acum de dimineata si sa ii punem numele de „barlog”. De fapt, la naiba, sa nu fie electricitate, sa fie doar lumanari! Zici ca pare imposibil?

–          Nu, daca inchizi lumina.

–          Fantezia mea nu presupune neaparat sex. Vreau sa fie mai mult o joaca. Vreau sa fie un fel de inceput pentru ca finalurile nu- mi plac. Dimineata asta a fost una de visare si continua sa fie o zi promitatoare. O zi a eliberarii spirituale,  o zi a expresivitatii sexuale, o zi a muzicii bune si a cafelei reincalzite la nesfarsit, o zi a Bucurestiului meu, o zi a universului meu!
–          Te voi ajuta sa traiesti?

Isi dadea jos pardesiul si ma invita din priviri inauntru.

Am visat la el cand eram mica si ma imaginam printesa. Stiam ca atunci cand il voi vedea avea sa duca la gura fie un pahar de licoare, fie un trabuc care sa ma poarte ca-n vis prin vremea prohibitiei, stiam ca ii voi admira costumul pentru ca va fi cu mult mai stilat decat mi-as fi putut inchipui si stiam ca imi va zambi intotdeauna fara sa zambeasca de fapt.

Nu stiu alte femei cum sunt, dar eu inca mai cred in mitul „Breakfast at Tiffany’s” si s-a intamplat sa il gasesc in mijlocul realitatii… Ce avea sa se intample, stia doar el !

Si-a aprins o tigara si m-a rugat sa iau loc pe canapeaua aceea mult prea veche pe care o pastra in living si apoi s-a asezat pe fotoliul din fata mea. Si-a intins picioarele pe masa cu intentia de a trada nepasare.

Nu spunea nimic. Nici un cuvant, nici un sunet. Doar statea acolo, tragea din tigara si ma privea asa cum un lup isi priveste prada cand sta la panda. Nu aveam sa aflu decat mai tarziu ca acest lucru insemna ca odata ce am ajuns acolo, nu mai puteam pleca cu adevarat nicicand. Dar atunci, in acel moment, ma simteam stanjenita.

Il priveam rusinata si excitata in acelasi timp. Ma lasasem prada valului de erotism pe care il transmitea prin simpla lui prezenta. Era, totusi, gentlemanul ideal: perfect dichisit dar destul de dur si miserupist incat sa imi dea de inteles ca el doar provoaca iubirea dar nu se indragosteste niciodata.

_MG_5703

–          Te privesc si nu inteleg de ce am dat peste tine, asa cum dat peste tine, intr-un magazin oarecare. Pe tine trebuia sa te gasesc eleganta la un dineu sau foarte atenta la Opera. Trebuie sa te observ intr-o mare de oameni, trebuia sa iti vad chipul si sa stiu ca esti TU. Si apoi sa te conduc acasa dorindu-mi de fapt sa te fi condus spre casa mea, tu sa ma inviti inauntru, la cafea si dulceturi si eu sa te refuz ca sa iti dau emotii. Apoi trebuia sa te curtez asa cum nu se mai procedeaza acum si sa te fac sa ma doresti intr-atat incat sa vii sa imi bati la usa, sa te autoinviti inauntru si sa ma lasi sa descopar goliciunea de sub pardesiul acela uracios pe care ai fi putut sa il porti. Esti femeia care trebuia sa apara fulminant in viata mea! Te privesc si inteleg doar ca…. de fapt, esti femeia care trebuia sa apara inevitabil in viata mea. Inevitabilul e acum, acum in timp ce vorbesc si ma balbai, acum in timp ce uit sa scrumez pentru ca ma pierd cu firea de cate ori schitezi nedumerire. Si nu spune nimic, nu acum!

duminica devreme, 07.04.2013 – ora 00:52

E sambata seara si sunt singura… acasa… pe pat.

Dupa o portie serioasa de clatite cu ciocolata si capsuni imi savurez vinul. Nu imi place musai dar ma relaxeaza. E singurul pe care il mai aveam.

Am zambit frumos toata ziua si parea ca arat altfel fata de restul zilelor.

Pentru ca sunt singura imi tot fuge gandul la barbatii din viata mea. Nu stiu de ce povestile se termina. Nu am reusit sa inteleg care este mersul unei relatii adevarate pentru care dai totul asa cum nu am reusit sa inteleg pe deplin aventurile si fanteziile pasagere care iti fug de sub privire cand te astepti mai putin. Si chiar daca sfarsitul e important in orice, tot nu im plac finalurile. Dar imi place sa invat, imi place sa ma indragostesc, imi place sa iubesc.

Pe masura ce gust din pahar ma infior, zambesc si rosesc.

Stiu de ce ma gandesc la ei: pentru ca acum sunt doar EU. Si e destula liniste incat sa-i pot mentiona, certa, saruta, imbratisa, mangaia, alinta in mintea mea. La naiba, ii iubesc inca pentru ca fac parte din mine cea de acum.

Ce am fi noi, fara ceilalti ai nostri…sau fara cei care au fost ai nostri la un moment dat? 🙂

IMG_1729

Am aprins o lumanare, am mai turnat niste vin…stau intinsa in pat si ma tot gandesc… de ce intotdeauna ramanem singuri exact atunci cand nu ne dorim sa ramanem singuri? De ce trebuie sa adormim cu o perna in brate in loc de o alta pereche de brate? Si de ce singurul zambet pe care il vedem dimineata…e al nostru…e cel din oglinda?

Imi vreau sarutul de noapte buna acum! Il merit.

Badass Events – sau de ce sa faci ALTCEVA

Pentru ca a sti sa petreci frumos este o arta… va urez lectura placuta si raspanditi mesajul!

De cate ori incep un proiect lumea ma tot intreaba „Ce vrei sa faci?”, „De ce faci asta, ce iti iese?”.

De cele mai multe ori nu imi iese nimic daca e sa vorbim despre recompensa financiara. Dar tot de cele mai multe ori, primesc satisfactie pentru ca stiu ca am incercat tot ceea ce altii, din teama sau lene, nu incearca.

Mai nou, incerc sa pun pe picioare ideea de Badass Events. Badass suntem noi, o mana de oamenii care vor sa arate ca o petrecere reusita este un castig de ambele parti, organizatori – participanti.

Desktop6

 

De cand am venit in Bucuresti am mers in pub-uri si cluburi si dughene si baruri si tot felul de localuri. De multe ori m-am distrat insa de cele mai multe ori ceva imi lasa un gust amar. Acum, dupa mult timp de la prima mea iesire in capitala, imi dau seama ce era: publicul tinta.

Din dorinta de a scoate profit si din dorinta de a umple localul pana la refuz, cluburile renunta la o selectie a clientelei. Astfel, daca te hotarasti sa iesi, de cele mai multe ori ajungi intr-un local in care iti dai seama ca persoanele din jurul tau nu au nicio legatura cu tine sau cu ceea ce intelegi tu prin distractie. Sa spunem ca asta ar fi o declaratie care menajeaza.

Daca este sa fiu sincera si sa nu-mi stapanesc dorinta de a spune lucrurilor pe nume, as putea afirma ca Bucurestiul este o resursa inepuizabila de persoane fara bun simt, de persoane superficiale in prostia lor crasa, de persoane vulgare, de persoane fara o limita a penibilului, de persoane care se dau in stamba in loc sa se dea pe brazda, de persoane care confunda socializarea cu schimbul de replici la intamplare, de persoane care nu dau doi bani pe respectul fata de celelalte persoane. Iesitul in club sau in pub s-a transformat intr-un adevarat maraton al stupiditatii. ’Al mai trist lucru este ca, indiferent de toate aceste detalii, oamenii continua sa se inghesuie pe unde apuca, doar doar ca se vor imbata si se vor distra peste masura. Asta nu denota decat un fapt foarte trist: calitatea umana continua sa scada. Asta este societatea in care traim, declinul pleaca de la NOI.

Poate aveti impresia ca duc discutia intr-o nota prea serioasa dar nu e deloc asa. Seriozitatea exista si cand e vorba de petreceri sau evenimente pentru ca daca aceasta ar lipsi, ar fi haos.

Pentru ca o astfel de societate nu ma mai reprezinta si pentru ca mi-am dat seama ca romanii merita sa se distreze altfel, mi-am luat inima in dinti, cativa prieteni alaturi si ne-am pus pe treaba.

Prima noastra petrecere a avut loc in data de 29 martie. Ca orice inceput de drum, nu a fost presarat doar cu petale de trandafiri…am avut si noi parte de spinii nostri. Dar asta nu pentru ca nu stiam ce facem, ci pentru ca exista si factori externi care iti pot da planurile peste cap. Am trait evenimentul la intensitate maxima pentru ca eram de cealalta parte a baricadei – eram organizator. Si stiam ca oamenii trebuie sa fie multumiti, trebuie sa fie tratati cu atentie, trebuie stimulati pentru a reveni la tine, pentru a se simti ca acasa acolo unde tu depui un efort. A fost o noapte agitata din care am invatat foarte multe si cel mai important lucru este ca intotdeauna trebuie sa lucrezi sau sa colaborezi cu oameni care inteleg viziunea ta, oameni care gandesc ca tine… altfel, e mai mult decat greu!

Am fost fericita, totusi, sa aflu ca evenimentul din 29 martie a avut un feedback pozitiv. Lasand la o parte detaliile care au incins spiritele, localul, tematica, ingeniozitatea participantilor, atmosfera creata – au fost un succes! Cei prezenti acolo au socializat, au cunoscut alti oameni cu interese comune, au putut schimba idei si impresii, au putut vedea ca nu e mereu vorba de betivaneala si penibil.

In doua zile va avea loc al doilea event marca Badass. Tema va fi una mult mai sexi si provocatoare astfel ca toti cei care vor veni sa se distreze alaturi de noi vor putea experimenta senzatii din cele mai controversate. Decorul va fi special realizat astfel incat sa ii transpuna in intriganta lume a localurilor deocheate din perioada interbelica. Si aici apare contrastul: eleganta moderna va fi pusa fata in fata cu lascivul vremurilor de mult apuse.

Petrecaretii vor avea ocazia sa se infrupte din micile noastre atentii, sa intalneasca persoane interesante, sa danseze, sa se distreze….vor avea ocazia sa traiasca o experienta unica!

„De ce faci asta, ce iti iese?” – Imi iese impacarea cu mine insami ca am incercat sa fac ALTCEVA!

EL si LOLLIPOP, Ep. 2

L-am gasit pe marginea patului, in fata oglinzii. Stiam ca nu ma poate vedea. Sunt doar un narator imaginar, ce naiba! Asa ca am continuat sa ii urmaresc nebunia, dorinta si reactiile. Ea este doar o naluca proiectata fin pe oglinda lui, el este doar un pusti cu un dor aparte. Stiam ca nu ii duce lipsa, stiam ca poate trai fara ea. Dar nu stiam ca personajul meu are atata forta incat sa si-o doreasca in continuare, fara ca eu sa-i permit. In fine!

Isi tine capul intre palme si pare cumva agitat. Si-a ridicat privirea si se fixeaza  in oglinda. O vede pe ea inca acolo, in spatele lui, in genunchi, in lenjerie. O vede in timp ce ii da jos sapca, hanoracul. O vede in timp ce isi pune mainile pe umerii sai, in timp ce ii saruta si musca urechea.Uitase ca il cunoaste si ca stie ce isi doreste. A trecut ceva timp de cand a renuntat la atingerile si provocarile ei. Isi ascunde privirea ca si cum s-ar teme de ea. Nu se rusineaza, doar ca nu vrea sa o faca sa dispara, nu vrea sa il lase singur, nu acum cand a acceptat in sfarsit ca are nevoie de ea.

Dar inca e acolo. Inca il mangaie in timp ce isi incolaceste picioarele in jurul lui. Se lasa pe spate si misca cearsaful pentru ca decorul sa le fie favorabil. Isi tine gura intredeschisa astfel incat respiratia sa ii spuna lui tot ceea ce vrea sa auda. Isi inchide ochii pentru ca el si-o doreste asa: vulnerabila si pasionala, plina de mandrie si imploranda in acelasi timp. Acum nu ii mai opreste nimic. Nici contextul social, nici faptul ca sunt atat de diferiti, nici prietenii, nici aliniamentul planetelor.

Isi desface picioarele stiind ca el se va ridica. Isi petrece mainile de pe abdomen pe gat stiind ca ii va face la fel. Il ademeneste zambindu-i dincolo de oglinda.

E aproape goala si doar a lui. E deliciul tarziu, fructul pe care chiar el si-l interzisese.

S-a ridicat brusc adulmecand-o. Se apropie de oglinda infiorandu-se la fiecare pas. Isi lipeste palmele transpirate pe trupul ei imaginar, rece, sticlos. Suflul sau o face sa dispara treptat in spatele perdelei de aburi. Ea se mangaie in continuare, el o roaga sa nu plece.

Trebuie sa fac ceva! L-am pus din nou pe marginea patului. Ii mai dau o sansa!

 

EL si LOLLIPOP, Ep. 1

Cafeaua de dimineata vine la pachet cu amintiri tarzii, lunatice si inca vii.

Nici de data asta nu a fumat o tigara intreaga, dar ce rost avea? Poate aprinde alta ori de cate ori vrea.

Sta cocotata pe un scaun, in fata geamului larg deschis. Aerul pare sa comunice mai usor ca un prieten bun; deschidere si la propriu si la figurat.  Femeia din ea nu a uitat barbatul din el, barbatul din ea, asa ca acum se lupta cu dorinte deja satisfacute.

S-a stins lumina, s-a aprins neonul pacatelor si fundalul sonor imbraca atmosfera intr-o stare generala de frenezie, euforie. Chiloteii din dantela alba ii acopereau doar jumatate de fund si sutienul prindea contur in lumina aia putreda. Se privea putin timid in oglinda din fata patului si astepta. El a aparut de cine stie unde. O mangaia si ii saruta gura, gatul, umerii, sanii ca si cum acea seara avea sa fie ultima. Se placeau indeajuns de mult incat sa se rupa de toti si toate. Se atrageau involuntar; era o forta mai preus de ei sau de judecata lor amortita.

A urcat-o in pat si a lipit-o de perete. Ea nu se simtea vulnerabila dar peretele ii era rece si el era acolo sa o incalzeasca. Si ii framanta trupul si o dezbraca de aromele ei vechi, imbracand-o in iz de proaspat amor. Nu era de ici de colo sa o vada goala in patul sau. Nu avea emotii, nu era prima data cand avea sa fie in ea dar de asta data era cu adevarat fericit. Sau asta voia sa tradeze. Nici nu mai conta.

Miscarea in sine ii unea si ii cataloga drept nebuni, dar era momentul lor. Sarutul era salbatic, ea zambea si el se holba de-a dreptul. Ea ii zgaria spatele pentru ca mangaierile nu mai erau de ajuns, el o strangea, pe nerasuflate, in brate.

„- Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!”

Strange ceasca de cafea intre palmele candva asudate de el si isi permite sa retraiasca tot. Nu e ceva fumat sau care sa dispara repede. Vrea sa treaca din nou prin toate locurile prin care ei au mai fost.

„Iubirea mea e neconditionata si nemarginita de limitele societatii asteia alienate si superficiale. Iubirea mea inca e sincera si puternica. Uit atunci cand vreau cu adevarat sa uit si merg mai departe cand cred ca e cazul, pentru ca eu ma conduc pe mine si mintile mele. Nu ma las influentata de oameni si parerile lor, nu ma las intimidata de nepasarea altora. Traiesc cum vreau la intensitatea pe care o doresc si nu imi permit sa trag cu ochiul la indiferenta celorlalte animale din jungla. Si cand iubirea nu mai vine din exterior, imi iau doza necesara din trecut si din mine. Ar trebui sa fie de ajuns! ” – LOLLIPOP

69

Cu ceva timp in urma am primit o noua tema pe baza careia sa scriu. Intr-adevar o idee foarte buna, dar o tema destul de grea.
Asa ca am asteptat ceva timp, am analizat problema si am incercat sa incropesc ceva. Lectura placuta!

Motorasul care pune intreg Universul in miscare este DORINTA. La baza oricaror actiuni (neinsemnate sau majore) sta acest impuls.
Femeia a fost prima fiinta careia i-a fost dat sa incerce si sa traiasca cu adevarat aceasta senzatie.
Ea si-a Dorit marul, l-a luat, a muscat din el si restul e istorie…

In raportul Femeie-Barbat, intotdeauna unul din cei doi va iubi mai mult deci va avea si asteptari mai mari.
Despre asta vom discuta si in acest post.

Care sunt cele 69 de lucruri pe care o femeie si le doreste de la un barbat

Am crezut ca va fi relativ usor dar m-am inselat. Am scris pana intr-un punct apoi m-am blocat pentru ca mi-am dat seama ca este greu sa ai atatea asteptari de la cineva. Prin urmare am apelat si la alte femei si am intregit lista.

Ca sa fie mai simplu voi puncta fiecare idee.

(Acest post reprezinta o generalizare, femeile care nu se regasesc aici fiind adevarate exceptii)

1. ATENTIE – este unul din lucrurile dupa care femeia tanjeste cel mai mult. Si ca sa vedeti ca EA este un paradox: cu cat are parte de ea cu atat se plictiseste mai repede.

2. COMUNICARE – indiferent de zodie, intr-o relatie femeia este cea care pune problema, o dezbate si eventual o si rezolva (evident dupa alte si alte discutii). Aportul barbatului la rezolvare nu este reprezentat decat de aprobari tacite in speranta ca totul are un sfarsit.

3. PUTERE – nu negam ca barbatul este sexul puternic si tare dar, citind cu atetie punctul 2, ajungem la concluzia ca Femeia isi va dori intotdeauna sa detina controlul.

4. SEX DE CALITATE – chiar daca nu vorbesc despre asta, avem certitudinea ca femeile se gandesc la sex la fel de des ca si barbatii si pe baza acestui criteriu isi aleg si partenerii. O femeie se va intreba intotdeauna „Dragule stiu ca de facut faci sex, dar faci bine?”

5. TIMP – am ajuns sa cred ca timpul este cel mai pretios lucru al barbatului iar femeia isi va dori intotdeauna ceea ce barbatul are mai de pret. Daca barbatul isi iubeste banii, atunci femeia ii vrea, daca barbatul isi iubeste catelul atunci femeia il vrea, daca barbatul isi iubeste timpul liber atunci femeia il vrea si pe acela, i-l cere si apoi si-l insuseste.

Acestea sunt, in opinia mea, cele mai importante 5 lucruri pe care o femeie le asteapta de la un barbat. Restul de 64 urmeaza imediat pe scurt.

6. tandrete

7. sensibilitate

8. libertate

9. bani

10. cadouri

11. complimente

12.obedienta

13. aprobare

14. aparitie publica

15. surprize

16. orgasm multiplu

17. pat comun

18. tact

19. mariaj

20. adaptabilitate

21. copii

22. imaginatie

23. rabdare

24. pasiune

25. dragoste

26. dependenta

27. spatiu

28. compasiune

29. reciprocitate

30. educatie

31. masculinitate

32. lux

33. potenta

34. incredere

35. fidelitate

36. respect

37. statut

38. liniste

39. armonie

40. intelegere

41. apreciere

42. devotament

43. divertisment

44. diversitate

45. maturitate

46. dezinvoltura

47. deschidere

48. daruire

49. diplomatie

50. tenacitate

51. curaj

52. noutate

53. calitate

54. complicitate

55. compatibilitate

56. sustinere

57. siguranta

58. naturalete

59. spontaneitate

60. simtul umorului

61. seriozitate

62. luciditate

63. romantism

64. duritate

65. intelectualitate

66. stabilitate

67. protectie

68. complexitate

69. egalitate

Nu cred ca o femeie si-ar dori sa gaseasca atat de multe lucruri intr-un barbat pentru ca nu vad unde ar mai fi provocarea . Exista de asemenea posibilitatea ca asteptarile sa fie mai multe si femeile sa aiba pretentii din ce in ce mai mari, dar tot consider ca atata perfectiune ar fi plictisitoare.
Suntem simpli la origini, dar vom avea mereu tendinta sa ne complicam existenta itr-un fel sau altul.

Omul prost este intr-adevar mai fericit, femeia cu prea multe asteptari este deseori singura iar barbatul cu prea multe calitati este, in cele mai multe cazuri, doar „cel mai bun prieten” .

Concluzia mea personala este urmatoarea: acceptati-i asa cum sunt, iubiti-i pentru ce sunt si nu uitati ca daca cereti de la cineva, trebuie sa si oferiti in aceeasi masura!

Asa ca, dragele mele, le vreti pe toate 69, sau preferati sa lasati numarul asta sa fie ceea ce este, un numar de divertisment?

 

Articol preluat de pe http://savedemsaauzim.blogspot.com